Mărturia fondatorului S.R.O.N.

Achim Bărbos este fondatorul organizaţiei S.R.O.N. – Samariteanul Rãspuns pentru Oameni în Nevoie (W.O.N. – Worldwide Orphans in Need). Născut şi crescut în România sub conducerea comunistă, a avut începuturi umile, locuind la o fermă, într-o casă cu o singură cameră. Familia lui a întâmpinat deseori greutăţi pentru că erau împotriva regimului comunist represiv. Achim a frecventat şcoala primară timp de 8 ani şi a făcut 2 ani de şcoală tehnică ca să devină mecanic. A învăţat în primul rând că oamenilor care nu urmau partidul comunist le era deseori refuzată educaţia mai înaltă.

Achim a frecventat biserica ortodoxă, dar după căsătorie a ĩnceput să frecventeze biserica penticostală şi a fost botezat dar nu avea o relaţie personală reală cu Isus Cristos. Sub conducerea comunistă erau multe restricţii asupra credincioşilor adevăraţi privind fiecare aspect al vieţii lor, inclusiv oportunităţile educaţionale, valabilitatea locurilor de muncă şi a promovării, sau sarcini militare mai bune. Chiar şi durata serviciilor de închinare cenzurate era strict monitorizată. Adesea, creştinii erau prinşi şi închişi pentru ofense precum organizarea întâlnirilor de rugăciune în afara bisericii. În timpul serviciului militar în Armata Română, Achim a fost bătut şi închis pentru 6 luni din cauza credinţei şi a concepţiilor sale anticomuniste.

Achim şi soţia sa au avut 5 copii. Pentru că nu a văzut niciun viitor pentru familia lui în România Comunistă, a decis să fugă spre America. Ĩn 1981 a ĩncercat să treacă graniţa în Iugoslavia, mergând pe jos prin Iugoslavia către graniţa austriacă. A fost arestat în oraşul Maribor şi dus la închisoare. După 12 zile de încarcerare ĩntr-o noapte un gardian i-a deschis uşa de la celulă şi l-a eliberat. Nu se putea ĩntoarce ĩn România pentru că ar fi fost omorât, aşa că a mers pe jos până în Austria, unde a ajuns după 3 săptămâni, bolnav şi având bătături la picioare, dar cu speranţa ca într-o zi să ajungă în America. După ce a muncit 6 luni într-o tabără austriacă de imigrare şi a trimis bani soţiei şi copiilor, o biserică din California l-a sponsorizat pe Achim şi l-a dus în America. Visul devenise realitate. Totuşi, au rămas în urmă soţia sa şi cei 5 copii. După ce a ajuns în California, Achim a înţeles că familia lui era mereu hărţuită de Securitatea Comunistă (Poliţia Secretă), care nu le-ar fi dat voie să îl urmeze. A fost etichetat ca trădător de către autorităţi.

Întâlnind alţi români într-o situaţie similară acolo în California în 1982, Achim a pornit către Washington cu mai mulţi oameni ca să protesteze împotriva Conducerii Comuniste din România. El şi prietenii lui au făcut greva foamei timp de 5 zile în faţa Ambasadei României, Casei Albe şi Congresului. Au fost, în sfârşit, ajutaţi de Senatorul Californiei Lantos şi de Congressmanul Donnie Myer. Preşedintele Reagan a trimis o scrisoare către guverul României în numele lor şi al drepturilor omului din ţările lor. Acest eveniment a fost titlul presei nationale.

După un timp, toate familiile prietenilor lui Achim au ajuns in Statele Unite, cu excepţia familiei sale. Soţia sa fusese intimidată şi înspăimântată de autorităţile comuniste şi a renunţat la paşaportul spre America. Supărat din cauza intrigii guvernamentale de a se răzbuna pe el prin propria familie, Achim a devenit activist politic împotriva guvernului român. A început să vorbească săptămânal prin vocea Radioului „Europa Liberă” împotriva abuzurilor evidente împotriva drepturilor omului din ţara lui. Lupta împotriva regimului comunist a durat din 1982 până în 1989 când a început Revoluţia iar preşedintele a fost executat de Crăciun.

După Revoluţie, Achim a putut să se întoarcă în România şi să-şi viziteze familia. Trecuseră deja 8 ani de când nu-şi văzuse copiii. Unul din prietenii săi a ĩncercat să ĩntreprindă o ĩntâlnire de bun venit dar a fost ucis din această cauză. Achim a aflat că-n 1981 când a fugit din România, un cuplu mai în vârstă, care îl găzduise înainte de a trece graniţa, fuseserã interogati, bătuti până au murit. În procesul împlinirii dorinţei lui Achim după libertate în America, trei oameni şi-au pierdut viaţa din cauza brutalităţii comuniştilor.

În decursul a câtorva ani, Achim a reuşit, în sfârşit, să-şi ducă toţi copiii în Statele Unite unde ei toţi şi-au găsit slujbe bune. El a reusit să devină instructor de scafandri şi ajutor de medic de urgenţă şi a obţinut, de asemenea, carnet de pilot amator. A fost un membru credincios în Biserica Baptistă „Biblia” din Savannah, Georgia şi este membru al Patrulei Civile de Aviaţie şi al Escadronului de Salvare Maritimă.

Ajungem acum la o altă tragedie şi punct de cotitură din viaţa lui Achim, pe care Dumnezeu a vrut să le folosească ca să-i dăruiască viziunea şi scopul vieţii lui. În ianuarie 1999, iubitul lui fiu, Iosif, de douăzeci şi cinci de ani a fost ucis într-un accident industrial. Trei luni mai târziu, Achim se afla într-un zbor tragic deasupra oraşului Savannah, cu un prieten. La întoarcere, în apropierea pistei de aterizare, prietenul lui a suferit un stop cardiac şi a murit căzând peste manetele de control. În ciuda oricărui efort ca avionul să aterizeze în siguranţă, acesta a căzut peste un pâlc de copaci de la capătul pistei şi a explodat, fiind învăluit de flăcări.

Prins în avion cu picioarele strânse sub bord, şi-a dat seama că uşa pilotului era blocată şi se topea de căldura puternică şi că prietenul lui bloca ieşirea prin uşa pasagerilor. Achim şi-a dat seama că această situaţie era peste puterea de control a omului şi că va muri. El a realizat atunci ca dacă ar muri ar merge ĩn iad. Cu toate că obişnuia să frecventeze biserica el nu avusese o relaţie personală cu Isus Cristos. În agonia sufletului, s-a rugat lui Dumnezeu să-i mai dea o şansă de viaţă, cu promisiunea că-şi va dedica viitorul ĩntreg slujirii Lui.

Domnul a făcut o minune în ziua aceea. Achim s-a trezit inexplicabil afară din avionul în flăcări, târându-se pe genunchi şi pe coate dar cuprins de foc. A suferit arsuri de gradul II şi III pe o suprafaţă de peste 47% din corpul său şi mai târziu a dezvoltat o infecţie severă la plămâni. Aici îl vom lăsa pe Achim să spună restul istoriei, cu propriile cuvinte.

„Cineva m-a trântit la pământ ca să stingă flăcările şi a avut arsuri grave la mâini făcând asta. În momentul acesta, hainele de pe mine arseseră, mai rămăsese doar carnea. Am fost dus cu elicopterul la centrul pentru arsuri din Augusta Georgia şi spitalizat pentru 35 de zile. Doctorii au spus că şansele de supravieţuire erau minime din cauza arsurilor grave si infecţiei la plămâni. Prin harul lui Dumnezeu am supravieţuit şi am ieşit din spital. Când mi-am prezentat mărturia la diferiţi oameni, creştini şi necreştini, toţi mi-au spus acelaşi lucru, că Dumnezeu are un scop cu viaţa mea şi de aceea m-a salvat. Mi-am amintit promisiunea pe care am facut-o lui Dumnezeu si am inceput să-L rog să-mi arate care era acest scop.

Timp de trei ani, i-am cerut lui Dumnezeu să-mi arate scopul. În cele din urmă, am făcut o călătorie în România şi familia m-a întrebat ce am de gând să fac cu o proprietate pe care o primisem moştenire de la mama mea. I-am spus surorii mele că aveam de gând să construiesc un hotel de tipul „ Cazare şi mic dejun”. I-am zis şi despre planul de construcţie fără să ştiu scopul.

Când am mers în oraş, i-am văzut pe orfani cerşind mâncare, îmbrăcaţi sumar şi în mizerie. Fete tinere năşteau în spital şi îşi abandonau copiii din cauza că nu aveau cu ce să-i crească. Calvarul orfanilor şi al copiilor abandonaţi din România era sfâşietor. Într-o intersecţie am văzut un copil de 5-6 ani cerşind mâncare. Avea cicatrice mari pe piept unde fusese ars. Atunci am ştiut prin ce agonie trecuse pentru ca să rămână în viaţă. Din cauza felului în care arăta era alungat de toţi dar încă lupta să supravieţuiască şi spera într-un viitor mai bun.

Am mers la piaţă şi am văzut mulţi bătrâni fără încălţăminte şi îmbrăcăminte potrivită pentru condiţiile vremii. Multi erau bolnavi, cu hrană puţină sau deloc şi fără mare speranţă în condiţii mai bune. Nu văzusem pe nimeni zâmbind ĩn acea zi şi simţeam sentimentul dezndejdii şi al disperării ĩn timp ce-i priveam pe cei din jurul meu. Aceasta a fost ziua ĩn care Dumnezeu mi-a arătat scopul păstrării vieţii mele: să folosesc proprietatea moştenită şi prosperitatea pe care mi-o dăduse El pentru a construi un centru de distribuţie şi sau cazare pentru pentru orfani şi pentru cei în nevoie din Romania, şi din regiunea unde am crescut. Aceasta a fost ziua ĩn care viaţa mea s-a schimbat pentru totdeauna. Dumnezeu mi-a pus pe inima să aduc echipe de misionari din America ca să propovăduiască Evanghelia lui Cristos orfanilor şi oamenilor din Romania. Dumnezeu mi-a dat o viziune că ĩntr-o zi voi avea o clădire principală cu mici cabane pe deal, dincolo de valea de munte pentru a caza acele echipe care vor veni să lucreze cu orfanii, satul şi copiii romi ce trăiesc ĩn acea regiune. Nu va fi niciun hotel ci un loc unde oamenii vor putea să vină ca să ĩnvete despre Cristos şi despre „Speranţa” pe care o putem avea ĩn El.”

„Acum folosesc toate resursele să vorbesc pentru oamenii din România care nu pot vorbi pentru ei înşişi sau pentru cei carora le e frică să vorbească deschis datorită mentalităţii insuflate ĩn perioada comunistă. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi al oamenilor iubitori, ştiu că putem să împlinim această viziune de a oferi alinare, speranţă şi mai mult decât acestea, mântuire pentru oamenii care au disperată nevoie de ea.”

„ Şi tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde.” (Romani 15:4).

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: